Nicoleta Surdu 8:31 AM (5 hours ago) to me Bună dimineața! Mă ajutați, vă rog, cu inserarea codului în pagina /multumim? https://cursevo.ro/multumim/

Engleza te ajută să înveți germana?

Dacă vorbești engleză și te gândești să înveți germana, ai deja un avantaj.

Engleza și germana sunt limbi germanice. O să observi asemănări la cuvinte, la unele sunete și structuri.

Bineînțeles că există și deosebiri. De exemplu, la cazuri, ordinea cuvintelor, genuri gramaticale — pe care engleza modernă le-a pierdut de mult.

Hai să vedem cât de substanțial este avantajul.

Engleza te ajută la vocabular

Cea mai vizibilă asemănare este la nivel de vocabular.

Engleza și germana au sute de cuvinte cu rădăcină comună:

houseHaus

waterWasser

handHand

bookBuch

gardenGarten

greengrün

drinktrinken

Recunoști imediat tiparul apropiat de engleză și asta îți dă un start bun. Nu trebuie să memorezi de la zero fiecare cuvânt; multe îți sună deja cunoscut, chiar dacă arată puțin diferit.

Dar există și o capcană.

Atenție la cuvintele care seamănă, dar nu înseamnă același lucru

Uneori, asemănarea dintre engleză și germană te poate induce în eroare.

De exemplu, bekommen înseamnă „a primi”, nu „a deveni”, deși seamănă cu become.

La fel, Gift înseamnă „otravă”, nu „cadou”, cum înseamnă gift în engleză.

Așadar, asemănarea este un ajutor, dar nu trebuie transformată într-o regulă: „dacă seamănă cu un cuvânt englezesc, înseamnă același lucru”.

Engleza te ajută și la structuri de bază

În propoziții simple, engleza și germana au adesea o structură asemănătoare:

I drink coffee.
Ich trinke Kaffee.

sau:

She speaks German.
Sie spricht Deutsch.

În ambele limbi, structura de bază seamănă.

Pentru cineva care știe deja engleză, primele propoziții simple în germană nu par complet străine.

Dar germana începe să se comporte diferit atunci când propozițiile devin mai complexe.

Engleza nu te ajută la ordinea cuvintelor

În germană, în fraze, verbul poate ajunge la sfârșitul propoziției.

Aceasta este una dintre diferențele importante dintre engleză și germană și face parte din spiritul limbii germane.

Într-o propoziție simplă, ordinea cuvintelor este destul de asemănătoare cu ordinea din engleză:

Ich lerne heute Deutsch.

Dar într-o frază:

Ich weiß, dass er heute Deutsch lernt.

Verbul lernt ajunge la sfârșit.

În engleză spunem:

I know that he is learning German today.

Ordinea nu funcționează la fel.

Aici, faptul că știi engleză nu îți oferă o soluție. Dimpotrivă, dacă încerci să construiești propoziția germană după modelul englezesc, vei fi pe o pistă falsă.

De aceea, asemănarea dintre cele două limbi este utilă doar până la un anumit punct.

Engleza nu te ajută la cazurile gramaticale

Cazurile sunt o altă mare diferență

Germana are patru cazuri: nominativ, acuzativ, dativ și genitiv.

Acestea influențează forma articolelor și, în anumite situații, a altor cuvinte din propoziție.

De exemplu:

Der Mann sieht den Hund.

În engleză:

The man sees the dog.

În germană, articolul se schimbă:

der Mann → den Hund

În alte contexte poate apărea dem sau des.

În engleză nu există un sistem echivalent. Dar există în română, pentru că româna este o limbă care a păstrat sistemul de cazuri (româna are chiar 5 cazuri).

Engleza nu te ajută la genul substantivelor

În engleză ai:

the man
the woman
the child

”The” este la fel peste tot.

În germană ai:

der Mann
die Frau
das Kind

Germana are trei genuri gramaticale:

  • masculin – der
  • feminin – die
  • neutru – das

Și genul nu este întotdeauna intuitiv.

De aceea, o să găsești peste tot recomandarea să înveți fiecare substantiv cu articolul lui:

der Tisch, nu doar Tisch.

Aici engleza nu te ajută, dar, din nou, te poate ajuta într-o oarecare măsură româna. Și româna este o limbă care are trei genuri gramaticale.

Engleza poate chiar să te încurce la pronunție

Deși ambele limbi funcționează după aceeași regulă când vine vorba de pronunție, ele sună destul de diferit.

De ce?

Pe de o parte, pentru că anumite sunete din germană nu există deloc în engleză — ü, ö, ch-ul din ich sau din Bach, r-ul gutural. Pentru astea, engleza nu are corespondent.

Pe de altă parte, pentru că unele litere care arată la fel se citesc diferit.
De exemplu, litera w se pronunță ca un v englezesc (Wasser sună ca “vasser”).

Litera v se pronunță de multe ori ca un f (Vater sună ca “fater”).

Z se pronunță “ts”, nu ca în engleză.

Vestea bună este că pronunția în germană este mult mai previzibilă și mai consecventă decât în engleză. De aceea, pronunția în germană e mai simplă decât în engleză.

Atunci, ce câștigi de fapt dacă știi engleza?

Destul de mult, dacă folosești avantajul acolo unde există.

Engleza te ajută să:

  • recunoști mai ușor cuvinte germane;
  • ții minte mai ușor anumite cuvinte;
  • faci conexiuni și să observi asemănări între cele două limbi;
  • înțelegi mai repede unele structuri simple;
  • te obișnuiești cu ideea că aceeași idee poate fi exprimată diferit într-o altă limbă.

Dar engleza nu te scutește de:

  • pronunția germană;
  • genurile gramaticale;
  • cele patru cazuri;
  • ordinea specifică a cuvintelor;
  • declinarea articolelor;
  • terminațiile adjectivelor;
  • particularitățile verbelor germane.

În concluzie, înveți mai ușor germană dacă știi engleză?

În anumite privințe, da.

Vei avea un avantaj la vocabular și vei recunoaște mai repede anumite asemănări dintre cele două limbi.

Dar germana nu este „engleza cu alte cuvinte”.

Are propriile sunete, propriile reguli de pronunție, trei genuri, patru cazuri și o ordine a cuvintelor care poate fi foarte diferită.

Cel mai util este să folosești engleza ca punct de sprijin, nu ca sistem de referință pentru tot ceea ce înveți în germană.

Recunoaște asemănările, dar învață diferențele.

Pentru că, până la urmă, scopul nu este să poți spune „germana seamănă cu engleza”.

Scopul este să poți vorbi germană.

De-a lungul timpului, am avut la Cursevo cursanți care fie vorbeau engleza ca limbă străină, fie erau vorbitori nativi de engleză. Un lucru interesant pe care l-am observat este că cei care vorbeau engleza ca limbă străină se foloseau mai bine de avantajul de a ști engleza, vedeau mai ușor asemănările dintre engleză și germană.

Și pe unii, și pe alții îi ghidăm să vorbească germana cu încredere.

În plus, credem că rolul profesorului este să ghideze cursanții să facă conexiuni și să observe ce au nevoie ca să învețe mai ușor.

Cu metoda Silent Way, structurile care nu au corespondent în engleză — ordinea cuvintelor, cazurile, sunetele noi — se fixează prin repetiție ghidată, nu prin exerciții scrise și memorarea unor tabele de gramatică.

Dacă vrei să începi germana sau să înveți mai departe și cauți o metodă creată pentru antrenarea vorbitului, vino să testezi la o lecție demo.